Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

Mesajul Ombudsmanului Copilului cu ocazia Zilei mondiale împotriva exploatării prin muncă a copiilor

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, reiterează cu acest prilej că exploatarea copiilor prin muncă reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale copilului, a legislației naționale și internaționale privind protecția drepturilor copilului. Copiii trebuie  să fie eliberaţi de povara muncii impuse de către adulți și să beneficieze de dreptul la educaţie, la petrecerea timpului liber şi la o dezvoltare sănătoasă, susține Ombudsmanul Copilului.

În același timp, Maia Bănărescu atrage atenția asupra faptului că, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, copiii au dreptul de a încheia un contract individual de muncă la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dar cu anumite condiții: dacă nu îi vor fi periclitate sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi pregătirea profesională și doar dacă sarcinile pe care le îndeplinesc corespund vârstei, condiţiilor fizice şi psihice. Copiii în vârstă de 15-16 ani nu pot să muncească mai mult de 24 de ore pe săptămână, iar cei cuprinşi în grupa de vârstă 16-18 ani  – să nu depăşească 35 de ore săptămânal. Munca casnică în care este implicat copilul trebuie să contribuie la dezvoltarea și formarea unor deprinderi necesare pentru viața matură și să respecte aceleași condiții.

Maia Bănărescu consideră copiii drept un grup vulnerabil în raporturile de muncă, care necesită o protecție specială, conform standardelor internaționale în domeniul muncii și a protecției copilului, iar munca copilului trebuie să implice prin sine activități considerate acceptabile, care îi responsabilizează și îi pregătesc pentru viața de adult, cu respectarea tuturor condițiilor menționate anterior.

Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), adoptate de liderii mondiali, includ un angajament global pentru a stopa exploatarea prin muncă a copiilor:  să ia măsuri imediate și eficiente pentru eradicarea muncii forțate, pentru a pune capăt sclaviei moderne și traficului de ființe umane și pentru a asigura interzicerea și eliminarea celor mai grave forme ale exploatării copilului, folosirea lor ca soldați până în 2025.

Ombudsmanul Copilului a reacționat de mai multe ori în situații de exploatare a copiilor prin muncă, pentru a lansa un dialog constructiv cu toți actorii vizați, în vederea soluționării acestei probleme prezente încă în societatea noastră. Maia Bănărescu atrage atenția părinților, autorităților publice competente, organizaţiilor patronale și sindicale, organizaţiilor non-guvernamentale și internaţionale să fie receptive la necesitățile copiilor, în special celor vulnerabili de a fi exploatați prin muncă, mai ales în perioada estivală, ţinând cont de interesul superior al copiilor și luând în considerare opiniile copiilor.

De asemenea, Maia Bănărescu recomandă părinților, îndeosebi în perioada estivală, să atragă o atenție sporită copiilor și să ia măsurile necesare pentru a evita riscurile la care aceștia sunt supuși, prin prevenirea traumatismelor, a situațiilor de înec a copiilor, a intoxicațiilor la copii, a accidentelor rutiere cu implicare copiilor etc.

Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor a fost instituită de Organizaţia Internaţională a Muncii în anul 2002 și este marcată în fiecare an la 12 iunie. Scopul acestei zile este de a atrage atenţia asupra dimensiunii  fenomenului şi asupra măsurilor care trebuie luate pentru a elimina această practică.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, prin exploatare prin muncă a copiilor se înțelege munca prestată în detrimentul copiilor şi, totodată, punerea acestora în pericol, prin încălcarea legislaţiei naţionale şi internaţionale. Copiii sunt, în acest mod, fie privaţi de dreptul la educaţie, fie nevoiţi să-şi asume ambele sarcini – a educaţiei şi a muncii. În afara faptului că nu merg la şcoală, copiii exploataţi prin muncă au foarte puţin timp la dispoziţie să se joace sau poate chiar deloc, iar mulţi dintre ei nu primesc nici hrană sau îngrijire corespunzătoare, fiindu-le lezat, dreptul la copilărie.

 

PRINT
233
Font Resize