Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

Ombudsmanul Copilului a făcut mai multe demersuri către autorități publice centrale și locale prin care solicită intervenirea în problema copiilor în situație de stradă

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a solicitat președintelui Parlamentului, precum și președinților a trei comisii parlamentare organizarea unor dezbateri publice la tema copiilor în situație de  stradă, în scopul identificării în complex a soluțiilor pentru fenomenul în cauză. În opinia Ombudsmanului Copilului, starea de fapt este determinată de existența unor lacune ale cadrului normativ, dar și de  funcționarea defectuoasă a mecanismului de cooperare dintre structurile publice, lipsa unor servicii de protecție a drepturilor copilului la nivel local, a finanțării necesare, a pregătirii corespunzătoare a cadrelor pentru a putea interacționa eficient cu minorii.

Pentru soluționarea problemelor menționate, Maia Bănărescu consideră necesară implicarea deputaților din Parlament, care să instituie un control parlamentar asupra activității executivului pe segmentul dat, dar şi perfecționarea cadrului legal, motiv din care Ombudsmanul Copilului a apelat la reprezentanții forumului legislativ.

De asemenea, Maia Bănărescu i-a recomandat prim-ministrului, președinte al Consiliului național pentru protecția drepturilor copilului să includă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului problema copiilor în situaţie de stradă, în vederea identificării unor soluții pentru aceasta.

Un alt demers a fost expediat pe numele primarului general al municipiului Chișinău, în care au fost solicitate informații  referitor la starea de lucruri privind minorii aflați în situație de stradă în municipiul Chișinău,  acţiunile de asigurare a securităţii copiilor în timpul nopţii pentru a se evita riscurile la care aceștia sunt supuşi (exploatare sexuală, consum şi comercializare de droguri şi alte substanţe periculoase etc.).

Adresarea Ombudsmanului Copilului  către Parlamentul R.Moldova 

 Adresarea Ombudsmanului  Copilului  către Primăria Chișinău 

PRINT
300
Font Resize