Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

Dezbateri parlamentare, organizate la inițiativa Ombudsmanului Copilului la subiectul “Combaterea fenomenului copiilor în situații de stradă”

La 28 iulie 2020, la inițiativa Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a organizat dezbateri publice la subiectul “Combaterea fenomenului copiilor în situație de stradă”.

Ombudsmanul Copilului a reiterat necesitatea armonizării cadrului legal la standardele internaţionale, creării serviciilor sociale de găzduire 24 din 24 ore destinate copiilor în municipiul Chişinău, beneficiari fiind toţi copiii indiferent de localitatea de unde aceştia provin. Maia Bănărescu a mai pledat pentru instruirea persoanelor care lucrează cu copii în situaţie de stradă, intensificarea acţiunilor de prevenire a fenomenului, identificarea familiilor în care copii pot fi în situaţie de risc, pentru intervenţia timpurie în scopul de a evita abandonul de domiciliu, prin suport şi susţinere necesară familiilor şi copiilor.

În cadrul dezbaterilor s-a discutat despre lacunele cadrului normativ,   despre funcţionarea deficitară a mecanismului de cooperare dintre structurile publice, lipsa unor servicii de protecţie a drepturilor copilului la nivel local, a finanţării necesare, lipsa cadrelor sau pregătirea insuficientă a acestora pentru a putea interacţiona eficient cu minorii.

Totodată, participanții la dezbaterile publice au menționat faptul că unii  copii ai străzii sunt dependenți de alcool sau substanțe narcotice, fapt ce determină comportamentul agresiv al acestora. În acest sens, este necesar să fie luate măsuri complexe de prevenire a distribuirii substanțelor narcotice în rândul copiilor străzii, tratarea și reabilitarea lor, precum și identificarea și pedepsirea distribuitorilor substanțelor psihotrope.

Maia Bănărescu a menționat că se impune elaborarea unui regulament-cadru de funcţionare şi standarde minime de calitate prestate de serviciile sociale destinate copiilor în situaţie de stradă, de tip găzduire, instituirea serviciilor de reabilitare şi tratament a dependenţei narcotice, alocoolice şi de alt gen la copii.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului susține că pentru soluţionarea problemelor menţionate este necesară implicarea deputaţilor din Parlament, care să instituie un control parlamentar asupra activităţii executivului pe segmentul dat, dar şi să contribuie la perfecţionarea cadrului legal.

Participanții au sugerat întreprinderea unor acţiuni de prevenire, reabilitare şi reintegrare în mediul familial şi de protecţie a categoriei vizate de copii, de eficientizare a mecanismelor de colaborarea intersectorială atât în raza teritorială, cât şi extrateritorială de competenţă, a cooperării între autorităţile publice, comunitate şi părinţi.

Membrii Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au propus crearea unui grup de lucru format din reprezentanți ai 3 comisii parlamentare – Comisia drepturile omului și relații interetnice, Comisia protecție socială, sănătate și familie și Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. De asemenea, deputații și-au arătat deschiderea pentru elaborarea unor proiecte de legi pentru armonizarea legislației în domeniu.

La ședință au participat deputați, ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Ministerului Finanțelor, viceprimarul municipiului Chișinău, șeful interimar al Direcției Municipale Chișinău pentru Protecția Drepturilor Copilului, reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și Congresului Autorităților Locale din Moldova, reprezentanți ai Oficiului Avocatului Poporului și ai societății civile. Participanții au convenit să se întrunească în scurt timp în același format.

PRINT
605
Font Resize