Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

Ombudsmanul Copilului solicită autorităților de resort să întreprindă acțiuni urgente pentru asigurarea procesului educațional la Liceul Teoretic ’’Lucian Blaga” din mun. Tiraspol în noul an școlar 2021-2022

În cadrul monitorizării respectării dreptului la educație a copiilor din regiunea transnistreană, Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu,  a stabilit că autoritățile de la Tiraspol au refuzat înregistrarea instituției de învățământ Liceul Teoretic ’’Lucian Blaga” din mun. Tiraspol şi au suspendat activitatea acesteia pe un termen de cel puțin 3 luni.

În asemenea circumstanțe copiii care frecventează această instituție de învățământ nu vor putea fi încadrați în procesul educațional în noul an școlar 2021-2022, fapt care îngrădește realizarea efectivă a drepturilor copiilor la educație, contrar prevederilor art. 2, 3 şi 28 din Convenția ONU pentru drepturile copilului.

Reieșind din interesul superior al copilului și în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) al Legii nr. 52/2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul), Maia Bănărescu a expediat demersuri pe numele ministrului Educației, Culturii şi Cercetări, Lilia Pogolşa, și viceprim-ministrului pentru Reintegrare,  Olga Cebotari, în care a solicitat luarea în regim de urgență a măsurilor necesare pentru soluționarea situației expuse supra, în vederea asigurării respectării drepturilor copiilor la educație.

PRINT
779
Font Resize