Ombudsman
Comunicare

Apelul Public al Avocatului Poporului adresat instituțiilor de stat și organizațiilor private privind implicarea în minimizarea efectelor negative ale caniculei asupra sănătății populației Republicii Moldova

În contextul temperaturilor ridicate și a avertismentelor emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat cu privire la riscurile termice în Republica Moldova, Avocatul Poporului aduce în atenție prevederile articolului 22 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul fiecărei persoane la sănătate, securitate socială și la obținerea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa, libera dezvoltare a personalității sale.

În ultimii ani, țara noastră a fost afectată de temperaturi extreme în lunile de vară, cu depășiri frecvente ale pragului de 30°C în lunile iulie și august, precum și în perioada mai-septembrie. Această caniculă prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea, bunăstarea oamenilor și capacitatea de muncă.

Printre riscurile asociate caniculei se numără afectarea stării de sănătate a populației, manifestată prin leșinuri, crize de hipertensiune, insolații, arsuri, deshidratare, surmenaj fizic și intelectual, oboseală generală și reducerea capacității de muncă.

Un accent sporit trebuie pus pe situația persoanelor care pot fi cele mai afectate de lipsa unor măsuri adecvate care ar duce la minimalizarea efectelor negative ale canicule. Astfel, ar trebui atrasă atenția în special la situația persoanelor în etate, care suferă de boli cronice sau cardice, din locurile privative de libertate și spitale, muncitorii din șantierele de construcție, conducătorilor transporturilor publice, persoane implicate în activități sportive, persoanele din piețele agricole și alte piețe, lucrătorii din agricultură.

În acest sens, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, vine cu un îndemn public către instituțiile statului și organizațiile private care sunt implicate sau oferă servicii publice să faciliteze sau să întreprindă unele măsuri care ar reduce din impactul efectelor negative ale caniculei, cum ar fi: oferirea gratuită apei potabile pentru persoanele care se adresează, adăpost răcoritor pentru perioadele scurte de timp când temperatura aerului este ridicată, replanificarea orarului de muncă ținând cont de temperaturile ale aerului și orice alte măsuri eficiente în acest sens.

Ombudsmanul subliniază că impactul negativ al valurilor de căldură poate fi redus semnificativ prin implementarea unui set de măsuri adecvate, cel puțin pentru o perioadă. Acestea includ reducerea expunerii directe la factorii meteorologici prin reducerea temperaturii și umidității ridicate a aerului și evitarea expunerii prelungite la soare. De asemenea, trebuie să fie luate în considerare: condițiile de muncă, educația, instruirea, protecția organismului uman, acordând o atenție deosebită grupurilor vulnerabile.

În acest sens, Avocatul Poporului a adresat mai multe demersuri instituțiilor de stat privind  luarea măsurilor concrete pentru minimizarea efectelor negative ale caniculei. Adresările au fost înaintate Guvernului, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratului de Stat al Muncii, Administrației Națională a Penitenciarelor, Ministerului Apărării, Ministerului Educației și Cercetării, Federației Moldovenească de Fotbal, Comitetului Național Olimpic și Sportiv, și Primăriei municipiului Chișinău, solicitându-le să întreprindă măsuri concrete.

Amintim tuturor părților responsabile că asigurarea securității sociale a populației în fața riscurilor termice este o obligație morală și legală. Respectarea drepturilor economice, sociale și culturale ale fiecărei persoane este o prioritate, în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și legislația națională.

 

PRINT
244
Font Resize