Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

Copiii de la Internatul pentru copii rămași fără îngrijire părintească din Bender în vizită la Ombudsmanul Copilului Maia Bănărescu

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu  a primit în vizită un grup de copii de la Internatul pentru copiii rămași fără îngrijire părintească din Bender.

Copiii și Ombudsmanul lor au continuat discuțiile inițiate la 4 aprilie curent în cadrul vizitei la Liceul „Alexandru cel Bun” din aceeași localitate, unde își fac studiile copiii. Discuțiile s-au referit la asigurarea respectării drepturilor copiilor rămași fără îngrijire părintească la educație, accesul la învățământul superior, asistență și protecție socială, problemele locative după atingerea vârstei majoratului etc. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a luat cunoștință cu materialele decadei familiei la care recent au participat copiii.

Ombudsmanul Copilului a asigurat că va depune toată diligența pentru a contribui la respectarea drepturilor copiilor aflați în regiunea transnistreană.

De asemenea Maia Bănărescu a însoțit copiii în Parlamentul Republicii Moldova, îndeplinind astfel promisiunea dată copiilor anterior de a facilita organizarea unei vizite la această importantă instituție. 

Copiii au mai vizitat Președinția Republicii Moldova și expoziția „Roboshow”.

Vizita din 4 aprilie 2019  a fost prima vizită a  Ombudsmanului Copilului cînd acesta a avut acces la o instituție de învățământ aflată sub jurisdicția autorităților neconstituționale din regiunea transnistreană.

 

PRINT
307
Font Resize