Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu a participat la ședința conferinței anuale a Rețelei Europene a Ombudsmanilor pentru protecția drepturilor copilului (ENOC)
În perioada 8-9 mai Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu a participat la ședința preliminară a conferinței anuale a Rețelei Europene a Ombudsmanilor pentru protecția drepturilor copilului (ENOC) care urmează să aibă loc în luna septembrie curent.
Scopul seminarului a fost lansarea discuțiilor între membrii ENOC asupra subiectului conferinței „Protecția copiilor în mediul on-line”, familiarizarea cu bunele practici în domeniu ale colegilor-ombudsmani și elaborarea proiectului Declarației care urmează a fi adoptată în cadrul Conferinței anuale.
Dezbaterile au fost lansate de către Ombudsmanul Irlandei de nord pentru copii, Koulla Yaisouma, care prezidează organizația în perioada anului 2019, solicitând participanților să înainteze mai multe propuneri bazate pe experiențele acestora și sistemul juridic național.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu a împărtășit din practicile, provocările și dificultățile relevante privind protecția copiilor în mediul on-line din perspectiva realităților din Republicii Moldova. De asemenea, Ombudsmanul Copilului a punctat necesitatea respectării art.12 și art.13 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului în procesul de asigurare a principiilor de bază în domeniul protecției drepturilor copilului.
În cadrul celei de-a doua zi a seminarului au fost discutate noile tendințe în procesul de asigurare a respectării dreptului copilului la opinie în interacțiune cu mediul on-line. Totodată, participanții la conferință au fost antrenați în mai multe ateliere de lucru, unde au fost simulate un șir de spețe teoretice, în scopul fortificării cunoștințelor, care urmează să fie aplicate de către fiecare instituție în țara sa.
La final, Maia Bănărescu a mulțumit organizatorilor, în special Ombudsmanul Copilului din Irlanda, pentru buna organizare a evenimentului și a notat faptul că fiecare reprezentant național are obligația de a implementa standardele internaționale de protecție a copilului, reieșind din realitățile sociale din țara de origine.