Avocatul Poporului solicită stabilirea unor condiții clar definite privind aflarea în locurile publice a persoanelor în perioada stării de urgență, pentru evitarea aplicării unor măsuri de răspundere disproporționate.
Într-un demers expediat pe numele președintelui Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), Avocatul Poporului constată interpretări diferite ale măsurilor de protecție instituite prin dispoziția nr.3 a CSE, din 23 martie, prin care s-a interzis „aflarea persoanelor în spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agrement” și s-a stabilit că „nerespectarea măsurilor stabilite se va considera drept pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de atragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate”. Ombudsmanului menționează că uneori aceste prevederi au fost transformate într-un instrument de acțiuni arbitrare ale reprezentanților poliției, materializate prin mai multe cazuri de sancționare nerezonabilă a persoanelor.
Înțelegerea şi interpretarea diferită a restricțiilor impuse de Comisia pentru Situații Excepționale prin dispoziția numărul 3 punctul 2 a generat un comportament diferit şi, în consecință, aplicarea diferită şi uneori nejustificată sau abuzivă a amenzilor. Ombudsmanul consideră, de asemenea, că restricțiile instituite pentru cetățeni în perioada stării de urgență ar putea încuraja utilizarea în exces a împuternicirilor autorităților publice responsabile de menținerea ordinii publice, limitând într-un fel sau altul realizarea drepturilor şi libertăților omului.
Mihail Cotorobai mai notează că prin dispoziția Comisiei Situații Excepționale nr. 21 din 24 aprilie 2020 în punctul 6 este prevăzut expres şi a fost permisă: „aflarea persoanelor în parcuri, în grupuri nu mai mari de 3 persoane cu respectarea distanței sociale”. În același timp, în punctul 2 al dispoziției nr. 3 din 23 martie 2020, se face referire la un număr mai mare de spații publice, în care NU se pot afla cetățenii. În aceste circumstanțe, există neclarități privind delimitarea noțiunii de aflare a cetățenilor în spații publice etc. pentru odihna, agrement sau pentru traversarea către locul destinației.
Avocatul Poporului solicită revizuirea punctului 2 al dispoziției numărul 3 din 23 martie 2020 şi punctului 6 al dispoziției nr.21 din 24 aprilie 2020, pentru a oferi claritate cu privire la restricțiile adoptate în partea ce ține de aflarea (plimbatul, practicarea activităților sportive etc.,) în locurile publice a persoanelor, respectând proporționalitatea de aplicare (condiții clare şi bine definite) a acestora per fiecare spațiu public indicat (păduri, parcuri, terenuri de joacă etc.) .
2020 /04 /27
Direcția promovarea drepturilor
Omului și comunicare
Tel: 060002656