Ombudsman
Pagina copilului

Mesajul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului

La 1 iunie, marcăm Ziua Internațională a Copilului, instituită oficial în 1954 de Adunarea Generală ONU. Ziua de 1 iunie are la bază şi promovează schimbul reciproc de idei privind protejarea copiilor, se celebrează miracolul naşterii, purităţii și inocenţa, precum şi iniţierea acțiunilor de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.

Această zi accentuiază încă o dată că noi, adulții, avem obligația de a îndeplini o misiune importantă pentru prezent și viitor – să le asigurăm copiilor noștri o copilărie fericită și fără de lipsuri. Iar aceasta depinde de cât de mult își realizează fiecare adult responsabilitatea personală pentru soarta copiilor.

Dragi adulți, fiți atenți la problemele copiilor,  ale familiilor în care cresc copiii,  fiți receptivi la nevoile copiilor și ghidați în fiecare acțiune de interesul superior al copiilor! Este în puterea noastră să asigurăm condițiile necesare pentru dezvoltarea lor armonioasă, pentru a le crea o atmosferă prietenoasă, de dragoste, grijă și prosperitate. Copiii au nevoie de atenția, înțelegerea și îngrijirea noastră. Avem sarcina de a educa cetățeni demni ai țării noastre. Cel mai bun mod de a proteja copiii este de a le oferi sprijinul și atenția adecvată. Numai o societate sensibilă la necesitățile copiilor le poate oferi sentimentul de siguranță și încredere în viitor.

În toate problemele care le afectează viața, copiii trebuie tratați cu respect, să le fie create condiții egale de manifestare, un mediu centrat pe copil, stimulativ, sigur şi sănătos, prin promovarea respectului pentru identitatea copiilor, susţinerea şi implicarea activă în procesul de luare a deciziilor și respectarea demnității inerente a copilului, astfel încât să-l ajute să-și exprime în mod liber opiniile.

De Ziua Internațională a Copilului, aduc sincere felicitări tuturor copiilor din Republica Moldova și le doresc să fie sănătoși și fericiți alături cei apropiații lor, elevilor – o vacanță frumoasă, plină de momente de neuitat, cu activități creative. Vă doresc cât mai puțin posibil să întâlniți nedreptate, indiferență, neglijență din partea adulților. Să aveți siguranța că puteți apela întotdeauna la ei pentru ajutor, pentru a primi  protecție și sprijinul de care aveți nevoie.

         De asemenea, cu acest prilej îmi exprim profunda recunoștință pentru toți cei care se dedică creșterii și educării copiilor, pentru mame, tați, bunici, educatori, profesori. Vă doresc înțelepciune, energie, succes în munca dificilă, dar atât de necesară!

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a vegheat și va veghea  asigurarea respectării şi promovării drepturilor şi intereselor tuturor copiilor, astfel încât acestora să le fie asigurată o dezvoltare multilaterală și protecție din partea statului.

PRINT
396
Font Resize