Instruire în domeniul drepturilor omului pentru carabinierii din Comrat
În baza acordului de colaborare, semnat între Avocatul Poporului și Inspectoratul General de Carabinieri, Reprezentanța Comrat a OAP a organizat instruirea în domeniul dreptului omului în Unitatea militară 1045 a Inspectoratului General de Carabinieri. Activitatea de instruire a fost pregătită în conformitate cu metodologia aprobată în cadrul Oficiului Avocatului Poporului și conform procedurii instituționalizate.
Formatorul OAP Svetlana Mironova a prezentat, în cadrul a două activități de instruire, din 07 și 22 mai 2019, standarde naționale și internaționale în domeniul asigurării respectării drepturilor omului în cadrul reuniunilor. Al doilea subiect de discuție l-au constituit principalele caracteristici ale statului de drept și rolul carabinierilor în asigurarea legii și ordinii publice în timpul cadrul întrunirilor, precum și principiile asigurării ordinii publice din perspectiva respectării drepturilor omului în cadrul exercitării libertății întrunirilor.
Scopul instruirii este de a oferi cunoștințe speciale în domeniul asigurării ordinii publice în cadrul întrunirilor și a forma abilități în domeniul drepturilor omului, utilizarea lor ulterioară în asigurarea și protejarea ordinii publice în cadrul diferitelor întâlniri, mitinguri, demonstrații.
Seminarul a avut loc într-o formă interactivă, au fost folosite procedee participative, lucrul în grup, jocuri. La seminar au participat 20 de carabinieri.