Noutăți
-
Pe 4 aprilie curent, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, cu suportul autorităților centrale, a reușit să se întâlnească cu elevi din cadrul Liceului Teoretic „Alexandrul cel Bun”, care se află pe teritoriul controlat de autoritățile neconstituționale transnistrene. Respe ...
5 aprilie 2019 -
Informații despre cazul dat au apărut pe mai multe rețele închise de socializare, iar ulterior au ajuns în atenția organelor de drept și a presei. Din cele relatate în sursele menționate reiese că minorul a fost abuzat sexual de către un coleg de clasă, într-o clădire părăsită din apropierea insti ...
4 aprilie 2019 -
Ombudsmanul a luat parte la flashmobul desfășurat cu această ocazie în scuarul monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, alături de copii, părinții și educatorii din serviciile sociale municipale destinate copiilor cu dizabilități. Maia Bănărescu a mai participat la Primăria municipi ...
3 aprilie 2019 -
La 01 aprilie 2019 Tamara Tentiuc, reprezentantul Oficiului Avocatului Poporului, a participat la o activitate de informare, promovare a drepturilor copilului, care s-a desfășurat la Școala primară nr. 12 „Anatolie Popovici”, din Chișinău. Activitatea a fost desfășurată de către elevii clasei a IV ...
2 aprilie 2019 -
La 28 martie 2019, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu a vizitat Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Ungheni, unde s-a întâlnit cu Consiliul Elevilor din instituția de învățământ. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre misiunea, atribuțiile și competențele Ombudsman ...
29 martie 2019 -
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, în cadrul unei monitorizări a descoperit încălcarea dreptului la asistență socială a unei categorii de copii cu dizabilități. Astfel, în procesul de monitorizare a modului de respectare a drepturilor copiilor cu dizabilități mintale aflați în procesul ...
27 martie 2019 -
În baza dispoziției Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, în scopul garantării protecției și siguranței drepturilor copilului și în scopul monitorizării implementării Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, angajații Oficiului Avocatului Poporului, Tamara Tentiuc, Șef al Direc ...
27 martie 2019 -
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu s-a întâlnit cu elevii Liceului Teoretic „Ion Creangă” din mun.Chișinău. În cadrul activității, Maia Bănărescu a comunicat copiilor despre activitatea Ombudsmanului Copilului, rolul acestuia în promovarea și protejarea drepturilor copi ...
25 martie 2019 -
La 19 martie 2019 un grup de elevi din cadrul Liceului Teoretic din Varnița implicați în initiative cetățenești de promovare a drepturilor copilului ghidați de către profesorul de educație civică din liceu au vizitat reprezentanța Varnița a Oficiului Avocatului Poporului. Oaspeții au solicitat co ...
25 martie 2019 -
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a participat la activitățile organizate de către Asociația părinților „Sunshine” („Rază de soare”), cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu sindromul DOWN (copiii soarelui). Maia Bănărescu a menționat: „Egalitatea în dreptu ...
22 martie 2019