O nouă întâlnire cu copiii a Ombudsmanului Copilului
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu s-a întâlnit cu elevii Liceului Teoretic „Ion Creangă” din mun.Chișinău.
În cadrul activității, Maia Bănărescu a comunicat copiilor despre activitatea Ombudsmanului Copilului, rolul acestuia în promovarea și protejarea drepturilor copilului. Copiii au discutat despre drepturi și responsabilități, despre modalitățile de apărare a drepturilor și procedura de adresare la Avocatul Copilului.
De asemenea, s-a vorbit despre importanța dreptului la opinie al copilului și rolul Consiliului Elevilor din instituțiile de învățământ, care oferă copiilor posibilitatea de a se implica în adminsitrarea liceului. Ombudsmanul a atras atenția elevilor asupra faptului că reprezentanții consiliului trebuie să fie adevărați apărători și promotori ai drepturilor copilului.
Un alt subiect discutat a fost prevenirea, evitarea situațiilor conflictuale care pot genera acte de violență. Avocatul Copilului a explicat procedura de comunicare a cazurilor de violență și rolul instituției de învățământ în gestionarea cazurilor anunțate. Maia Bănărescu a încurajat copiii să informeze despre orice caz de violență în care sunt implicați sau despre care știu.
Avocatul Poporului a mai menționat că este important ca elevii să fie într-o relație de comunicare permanentă cu dirigintele, pedagogii și părinții, să discute orice problemă și să le ceară ajutor în orice situație.
La finele întâlnirii, în biblioteca școlii au fost transmise materiale informaționale utile atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice.
Notă: Avocatul Poporului pentru drepturile copilului poate fi sesizat prin intermediul Liniei Fierbinți 080011116 (apel gratuit), depunerea cererii la adresa electronică ombudsman@old2.ombudsman.md ; copil@old2.ombudsman.md sau prin poștă mun. Chișinău, str. Sfatul Țării,16.
Important: Copiii pot să se adreseze Ombudsmanului cu sau fără a solicita acordul părinților sau al reprezentanților legali(tutore, curatori, asistenți parentali profesioniști, părinți educatori sau alte persoane care îl îngrijesc).