PROMOVAREA DREPTURILOR OMULUI
Activități de informare în domeniul drepturilor omului pentru copiii din Cazaclia și Ceadâr-Lunga
Svetlana Mironova, șefa Reprezentanței Comrat a OAP, în cadrul promovării cunoștințelor din domeniul drepturilor omului și informării despre activitatea Oficiului Avocatului Poporului a desfășurat mai multe activități cu tinerii și copiii din UTA Găgăuzia.
Activitățile, desfășurate pe 19, 23 mai în Liceele din Cazaclia și Ceadâr-Lunga au întrunit 190 de elevi. Subiectele discutate cu elevii au ținut de responsabilitatea juridică, drepturile copiilor, participarea copiilor și activitatea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului. De asemenea elevii au discutat despre prevenirea violenței în școală, au vizionat materiale video și au participat activ la discuție, au pus mai multe întrebări despre drepturile copiilor și a adolescenților.
Ambele instituții de învățământ au primit materiale informative editate și distribuite de Oficiul Avocatului Poporului.