Ombudsman
PROMOVAREA DREPTURILOR OMULUI

Activitate de informare destinate angajaților Inspectoratului de Poliție din raionul Comrat

La 17 august 2023, șefa Reprezentanței Oficiului Avocatului Poporului din Comrat, Svetlana Mironova a avut o întrevedere cu angajații Inspectoratului de Poliție din raionul Comrat, în vederea prevenirii violenței în familie.

Mironova Svetlana a prezentat informații cu privire la rezultatele unui studiu al activității grupurilor teritoriale multidisciplinare de pe teritoriul UAT Găgăuzia, evidențiind  principalele probleme. Astfel, multe grupuri teritoriale au fost create doar formal, practic majoritatea nu au planuri de lucru, nu există o muncă sistematică pentru prevenirea violenței domestice, există dificultăți în cooperarea intersectorială, nu există suficiente cunoștințe și experiență în rândul membrilor teritoriali pentru a gestiona și rezolva un caz de violență domestică.

Un alt subiect al conversației a vizat utilizarea supravegherii electronice a agresorului și problemele aferente de interacțiune dintre poliție și autoritățile de probațiune.

La finalul întâlnirii, Șefa Reprezentanței din Comrat a răspuns la întrebările celor 30 de angajați ai Inspectoratului de Poliție  prezenți la eveniment.

 

PRINT
200
Font Resize