Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

ANGAJAȚII ANP INSTRUIȚI ÎN DOMENIUL DREPTURILOR COPILULUI

Mai multe activități de instruire au fost organizate în luna octombrie curent pentru angajații din sistemul penitenciar de către formatori din cadrul Oficiului Avocatului Poporului

Asigurarea respectării drepturilor copiilor în locurile de detenție a constituit subiectul prelegerilor ținute de către șeful Direcției drepturile copilului din cadrul Oficiului Avocatului Poporului (OAP), Tamara Tentiuc, la  Centrul de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Angajații din sistemul penitenciar au fost informați despre angajamentele statului în domeniul drepturilor omului pe care urmează să le îndeplinească în procesul realizării atribuțiilor funcționale.

La fel, participanții la curs au fost familiarizați cu principiile, cadrul normativ, procedurile, metodele și tacticile dar și instituțiile, specialiștii care fac parte din sistemul justiției pentru copii. S-a vorbit despre conceptul justiției prietenoase copilului, fiind accentuate necesitatea garantării și implementării eficiente a drepturilor copilului la cel mai înalt nivel posibil. Funcționarul OAP a accentuat că  toate acțiunile întreprinse de autorități sau reprezentanții acestora care vizează copilul trebuie să ia în calcul interesul superior al copilului. Tamara Tentiuc a mai subliniat că agenții statului trebuie să respecte demnitatea copilului, să-i asigure protecția împotriva discriminării. Copilul trebuie să beneficieze de justiție accesibilă și un proces echitabil.

Funcționarul OAP a evidențiat faptul că privarea de libertate  a copilului poate avea urmări grave pentru minori din cauza vârstei acestora,  lipsei de experiență, stării psihologice și de sănătate.  De aceea este esențial ca minorul aflat în detenție să fie tratat cu demnitate, grijă, empatie și respect.

Activitățile de instruire au fost realizate de către angajatul OAP în cadrul parteneriatului Oficiului Avocatului Poporului cu Centrul de Instruire al ANP și au drept scop fortificarea capacităților instituționale prin instruirea grupurilor profesionale din sistemul penitenciar.

PRINT
290
Font Resize