Ombudsman
Comunicare

Avocatul Poporului a susținut o lecție publică la Academia Ștefan cel Mare a Ministerului Afacerilor Interne pentru a informa studenții despre drepturile omului și lupta împotriva torturii

La 29 iunie 2023, la invitația Academiei Ștefan cel Mare a Ministerului Afacerilor Interne, Avocatul Poporului a susținut o lecție publică de informare pentru studenții Academiei. Evenimentul a avut ca scop aprofundarea cunoștințelor studenților în domeniul drepturilor omului, cu accent deosebit pe prevenirea torturii și a relelor tratamente.

Lecția publică organizată a fost o acțiune semnificativă în cadrul campaniei #EuNUaplic166/1 – EuRespect DemnitateaUmană, inițiată și promovată de Avocatul Poporului. În cadrul acestei campanii, obiectivul principal a fost să se promoveze o atitudine de toleranță zero față de actele de tortură și relele tratamente comise de către persoanele din grupul profesional de risc. Astfel, prin intermediul lecției publice, s-a dorit informarea și sensibilizarea studenților cu privire la aceste probleme grave și la importanța respectării demnității umane.

În cadrul discursului său, Avocatul Poporului a adus în atenție istoria Instituției Avocatului Poporului, care își are rădăcinile în Varnița, unde acum peste 300 de ani Carol al XII-lea ar fi decretat instituirea funcției de Ombudsman. Totodată, s-a subliniat rolul crucial al Instituției Naționale pentru Drepturile Omului în protejarea drepturilor omului, în special în perioadele de criză sau război, când există un risc crescut de neglijare sau încălcare a acestor drepturi.

Direcțiile de intervenție ale Oficiului Avocatului Poporului, precum prevenirea torturii, gestionarea cererilor, protecția drepturilor copilului, promovarea drepturilor omului, monitorizarea situației drepturilor omului și analiza legislației și politicilor publice, au fost prezentate ca instrumente esențiale pentru Avocatul Poporului în îndeplinirea mandatului său de apărător al drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Un subiect de mare interes pentru studenții de la academie a fost abordarea prevenirii torturii și a relelor tratamente, inclusiv aspecte legate de relația dintre poliție și cetățeni, instruirea profesioniștilor din acest domeniu și mecanismele de protecție a poliției. De asemenea, a fost evidențiat și rolul Avocatului Poporului în activitatea polițienească. Aceste subiecte au fost prezentate de către șeful Direcției prevenirea torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, captând atenția și interesul studenților participanți.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, în care participanții au avut oportunitatea de a afla mai multe informații despre drepturile cel mai des încălcate de către poliție și necesitatea aplicării forței de către aceasta, toate în contextul respectării drepturilor omului.

PRINT
183
Font Resize