Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu în dialog cu studenții
În perioada de 23-26 aprilie curent, în contextul datei de 22 aprilie care este considerată data instituirii funcției de Ombudsman al Copilului în Republica Moldova, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu a desfășurat lecții publice în mai multe instituții de învățământ: la Universitatea de Stat din Moldova, la Facultatea Drept; la Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere” și la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici”.
În cadrul lecțiilor participanții au fost informați despre instituția Ombudsmanului în Republica Moldova, statutul și atribuțiie Ombudsmanului Copilului în condițiile realizării misiunii de monitorizare a respectării drepturilor și a libertăților copilului precum și a realizării la nivel național, de către autoritățile publice centrale și locale, de către persoanele cu funcție de răspundere de toate nivelurile a prevederilor Convenției ONU cu privire la drepturile copilului.
De asemenea a fost abordat subiectul privind respectarea drepturilor copilului și discutați factorii care generează încălcări ale drepturilor copilului, cum sunt lipsa de profesionalism și atitudine a multor specialiști care activează în domeniu, cât și iresponsabilitatea părinților și lipsa abilităților parentale.
Maia Bănărescu a precizat că „copiii nu au drepturi speciale, ei au aceleaşi drepturi ca şi orice alt om”. Copiii au nevoie de atenţie specială în circumstanțele vârstei şi vulnerabilităţii lor. Ei formează un grup care se confruntă deseori cu dificultăţi în folosirea propriilor drepturi. Din aceste considerente, orice persoană adultă, care în activitatea sa profesională va contacta cu copiii trebuie să posede cunoștințe și abilități corespunzătoare care se obțin și se dezvoltă prin instruire și autoinstruire.”
Tinerii au manifestat interes față de subiectele discutate și au propus continuarea discuțiilor tematice, pentru a dezbate subiectele mai substanțial și multiaspectual.
Ombudsmanul a îndemnat studenții să depună străduința pentru a obține performanțe în cadrul studiilor pentru a deveni specialiști bine pregătiți în oricare domeniu de activitate.
La fel, Ombudsmanul a invitat studenții să participe la acte de voluntariat în cadrul Oficiului Avocatului Poporului, iar pe viitorii absolvenți – să participe la concursurile organizate pentru ocuparea locurilor vacante în OAP.