Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

AVOCATUL POPORULUI PENTRU DREPTURILE COPILULUI ȘI ADMINISTRAȚIA PENITENCIARULUI NR. 10 GOIAN INVITĂ TOȚI DORITORII LA UN EVENIMENT TEATRAL DE EXCEPȚIE

Piesa lui Gheorghe Urschi „Testamentul” va fi pusă în scenă într-o versiune inedită: în distribuție – minori din detenție

Evenimentul va avea loc sub egida Avocatului Poporului pentru drepturile copilului,  cu suportul SC „IUVAS” SRL,  pe data de 19 iulie 2019, ora 1100 , la Teatrului Municipal de Păpuși “GUGUȚĂ” (str. Maria Drăgan, nr.1.), în cadrul Festivalului Interpenitenciar „Evantai cultural”, ediția a VIII-a, cu genericul „Creativitatea nu are margini”.

La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai autorităților publice centrale și municipale, ai societății civile, persoane pasionate de arta teatrală.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, și administrația Penitenciarului nr. 10-Goian îndeamnă copiii și părinții acestora, reprezentanții comunității locale, ai autorităților publice să dea curs invitației la eveniment, să  sprijine cu prezența  actorii-deținuți și să-i încurajeze să depună și pe viitor eforturi pentru a-și realiza potențialul prin activități cultural-sportive, de alt gen, ce le-ar putea oferi șansa reabilitării, resocializării și integrării ulterioare plenare în societate.

Ei au nevoie de susținerea noastră pentru a realiza că lumea poate fi mai bună, mai frumoasă, că viața le poate aduce multe bucurii și realizări.

Vă așteptăm la spectacol. Intrarea este liberă.

Jurnaliștii sunt rugați să respecte cu strictețe regulile privind protecția identității

și a datelor cu caracter personal, inclusiv având în vedere statutul special al copiilor. Reprezentanților mass-media li se recomandă contactarea preventivă a organizatorilor.

Persoană de contact: Liuba Jignea-Suveica

Telefon de contact: 078777414

 

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului,

Maia BĂNĂRESCU

 

PRINT
384
Font Resize