Educarea modului sănătos de viață a copiilor prin sport este obligația adulților
Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, la 14 mai curent, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, s-a alăturat competiției sportive cu genericul „Valorile creează familia, familia creează valori”.
La competiția organizată de Direcția Municipală pentru Drepturile Copilului din mun. Chișinău au participat 250 de copii din serviciile din subordine. La întreceri și-au demonstrat capacitățile sportive atât copiii, cât și părinții acestora.
În acest context, Maia Bănărescu a menționat că modul sănătos de viață și sportul sunt componente obligatorii în viața copilului pe care noi, adulții, trebuie să le dezvoltăm, cea mai bună cale fiind exemplul propriu al maturilor, în special al părinților. Totodată, Ombudsmanul Copilului le-a dorit succes participanților la competiție și a mulțumit Direcției Municipale pentru Drepturile Copilului pentru organizarea acestui eveniment pentru și împreună cu copiii.