Întrevederea Avocatului Poporului pentru drepturile copilului cu experta internațională, privind problemele legate de procedura adopției în Republica Moldova
La 4 octombrie 2022, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, de comun cu șeful Reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului, Veaceslav Ursu, au avut o întrevedere cu Celestine Greenwood, experta internațională, contractată de OSCE Moldova, pentru examinarea aspectelor legate de procedura adopției în Republica Moldova.
Scopul întrevederii a fost de a discuta în privința procedurii adopției în Republica Moldova, a particularităților aferente protecției drepturilor copilului și a aspectelor ce vizează operarea cu datele cu caracter personal.
Ombudsmanul pentru drepturile copilului a adus la cunoștință că monitorizează respectarea drepturilor copilului în regiunea transnistreană, iar rezultatele monitorizării sunt reflectate în rapoartele anuale. De asemenea a concretizat, că respectarea drepturilor copiilor rămași fără îngrijire părintească aflați pe teritoriul din stânga Nistru este un subiect prioritar, iar problemele identificate sunt aduse în fața autorităților Republicii Moldova pentru întreprinderea măsurilor în scopul remedierii situației. Totodată a consemnat, că procesul de monitorizare este unul dificil în contextul lipsei de acces la instituțiile unde sunt plasați copiii.
Atât Avocatul Poporului pentru drepturile copilului cât și șeful Reprezentanței Varnița a Oficiului Avocatului Poporului (OAP) au menționat numeroasele provocări cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, cum ar fi îngrădirea accesului pe teritoriul aflat sub controlul entităților neconstituționale, lipsa în localitățile administrativ teritoriale din stânga Nistrului și mun. Bender a autorităților tutelare, a serviciilor de protecție a familiei și copilului, și instanțelor judecătorești naționale, lipsa unui cadru normativ unificat aplicabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova, etc. În aceste circumstanțe, procesul de adopție a copiilor din regiunea transnistreană este complicat, iar în unele cazuri, imposibil de realizat.
Astfel, chiar dacă din 2018 autoritățile naționale au simplificat procesul de documentare a locuitorilor din stîngă Nistrului, cu acte de identitate naționale, nu este aplicabil mecanismul de stabilire a statutului juridic al copiilor rămași fără îngrijirea părintească din localitățile aflate în afara unui control efectiv din partea autorităților constituționale, iar procesul de documentare a acestor copii rămâne a fi unul foarte dificil.
Maia Bănărescu a precizat acțiunile care urmează a fi întreprinse și au determinat de comun cu dna Celestine Greenwood, viitoarele domenii de cooperare pentru a depăși și media problemele constatate urmare a monitorizării respectării drepturilor copilului în regiunea de est a Moldovei, în special a copiilor rămași fără îngrijirea părintească.