Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

Ombudsmanul Copilului a avut întâlnire cu conducerea raionului Ialoveni și cu reprezentanții autorității tutelare teritoriale și locale

În contextul Decadei Drepturilor Copilului, lansată în perioada 10-20 noiembrie 2021 de către  Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Ombudsmanul Copilului, planifică mai multe activități de promovare a drepturilor copilului.

Cu această ocazie, la 11 noiembrie, Ombudsmanul Copilului a avut întâlnire cu conducerea raionului Ialoveni și cu reprezentanții autorității tutelare teritoriale și locale, în cadrul căreia  s-a discutat rolul esențial al ambelor entități în realizarea drepturilor copilului.

În cadrul întâlnirii au fost  abordate mai multe probleme care împiedică îndeplinirea atribuțiilor funcționale de către autoritatea tutelară în realizarea deplină a drepturilor copiilor. Printre aspectele problematice invocate de către responsabili au fost  insuficiența personalului și fluctuația de cadre, volumul mare de sarcini, condițiile de muncă și salariul mic. Asistenții sociali din comunitate au vorbit despre  necesitatea stringentă de instruire  privind aplicarea unor noi prevederi legale sau modificări/completări legislative, precum și de suport metodologic pentru aplicarea acestora.

Respectivele  subiecte au fost discutate și cu președintele Consiliului raional,  Mihail Silistraru.

Problemele abordate și propunerile înaintate urmează a fi analizate și prezentate factorilor de decizie.

În fiecare an,  la 20 noiembrie, cu prilejul adoptării Convenției ONU pentru drepturile copilului de către Asambleea Generală ONU, se sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.

PRINT
179
Font Resize