Ombudsman
Avocatul poporului pentru drepturile copilului

Ombudsmanul Copilului a participat la audierile publice referitor la executarea Legii privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant

         La 02 februarie 2022, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a participat la audierile publice cu privire la executarea Legii privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant nr. 299 din 30.11.2018[1], organizate de Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, la care au fost prezenți reprezentanții autorităților de resort și ai societății civile.

         Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a menționat că pe parcursul întregului mandat, a abordat în repetate rânduri problema copiilor aflați în situație de stradă și a copiilor care au săvârșit infracțiuni dar nu sunt pasibili de pedeapsă penală. Concluziile și recomandările pe subiectele respective au fost reflectate și în rapoartele tematice și  anuale, dar și alternativ către Comitetul pentru drepturile copilului[2],[3],[4],[5],[6],[7].

Ombudsmanului Copilului a menționat despre lipsa reglementărilor juridice, privind proceduri clare pentru specialiștii/profesioniștii în cadrul examinării cazurilor de săvârșire a unor fapte penale de către copiii sub vârsta răspunderii penale. La fel, din lipsa măsurilor de protecție și resocializare care urmează a fi aplicate față de acești copii, în contextul în care copilul trebuie să beneficieze de servicii de asistență specializată de îngrijire, plasament și supraveghere, îndrumare și verificare, programe de educație generale și alternative.

În acest sens, Maia Bănărescu a atras atenția asupra faptului că măsurile respective trebuie să poarte un caracter non represiv, iar serviciile specializate să aplice programe adaptate necesităților specifice ale fiecărui copil.

         Lipsa reglementărilor juridice a statutului copilului care a săvârșit o faptă penală, dar nu a atins răspunderea penală și a procedurilor clare, constituie o situație alarmantă pentru întreaga societate, deoarece lipsa cadrului legal nu oferă respectarea deplină a drepturilor copilului și a garanțiilor sale legale.

        În contextul în care statul, ca parte al Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și a altor tratate internaționale, și-a asumat obligația de a asigura respectarea drepturilor copilului, convingându-se că orice acțiune trebuie să fie orientată spre asigurarea interesului superior al copilului, garantându-i bunăstarea sub toate aspectele acestuia, Ombudsmanul Copilului a solicitat în repetate rânduri elaborarea cadrului legal cu abordări multisectoriale și multidimensionale, cu implicarea instituțiilor de stat, a sectorului asociativ, privat, mass-media, părinți și copii.

 În contextul problemelor abordate în cadrul comisiei ce țin de executarea Legii privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant nr. 299 din 30.11.2018, participații, la fel, au menționat lipsa mecanismelor de implementare a acesteia, lipsa serviciilor pentru aceste categorii de copii, lipsa de cooperare între autorități, pasând responsabilitatea de la o instituție la alta, lipsa specialiștilor pentru protecția drepturilor copiilor la nivel local, etc. La etapa actuală  este necesitate de o evaluare/expertizare a legii pentru a se vedea dacă răspunde interesului superior al copilului și necesităților acestuia.

       În cadrul ședinței, s-a discutat și aspectul de necesitate a Legii nr. 299/2018 luând în considerare că există Legea nr. 140 din 14 iunie 2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți[8], care spre deosebire de prima deține mecanisme pentru implementarea în practică prin Hotărârea de Guvern nr. 270 din 08.04.2014 cu privire la aprobarea Instrucțiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului[9].

       Urmare audierilor  pe subiectul copiilor aflați în situație de stradă și a copiilor care au săvârșit infracțiuni, dar nu sunt pasibili de pedeapsă penală, a fost stabilit crearea unui grup de lucru în cadrul căruia vor fi identificate acțiuni concrete pe subiectele discutate.

 

[1] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=110737&lang=ro

[2] https://old2.ombudsman.md/wp-content/uploads/2018/10/raport_anual_copii_2016.pdf

[3] https://old2.ombudsman.md/wp-content/uploads/2018/10/raport_copil_2017def.pdf

[4] https://old2.ombudsman.md/wp-content/uploads/2020/01/RAPORT_APDC_2019.pdf

[5] https://old2.ombudsman.md/wp-content/uploads/2020/08/Raport_anual_copii_2020-coperta-20.08.2020.pdf

[6] https://old2.ombudsman.md/wp-content/uploads/2021/11/RAPORT2020APDC.pdf

[7] https://old2.ombudsman.md/wp-content/uploads/2018/10/justitia_pentru_copii_1.pdf

[8] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=110518&lang=ro

[9] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=18619&lang=ro

 

PRINT
543
Font Resize