Ombudsmanul Copilului la seminarul OSCE cu privire la asigurarea dreptului la apărare a copiilor în conflict cu legea
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a participat la seminarul cu tema «Standarde internaționale privind înfăptuirea justiției în raport cu copiii în conflict cu legea», organizat de către OSCE, la care au luat parte și avocați de pe ambele maluri ale Nistrului.
Participanții au fost familiarizați cu standardele internaționale privind asigurarea dreptului la apărare a copiilor în domeniul justiției penale și au discutat despre problemele și impedimentele cu care aceștia se confruntă în asigurarea dreptului la apărare a copiilor. De asemenea, a fost prezentat un studiu tematic privind aplicarea standardelor internaționale în raport cu copiii în conflict cu legea în regiunea transnistreană, realizat de către o organizație neguvernamentală din stânga Nistrului. La fel, cei prezenți au examinat spețe practice privind asigurarea dreptului la apărare a copilului în conflict cu legea.
Maia Bănărescu a informat participanții despre atribuțiile Avocatului Poporului pentru drepturile copilului și a precizat că respectarea drepturilor copiilor în conflict cu legea este una din prioritățile mandatului. Totodată a menționat despre vizitele sale în instituțiile penitenciare și izolatoarele de urmărire penală, cât și despre studiul tematic care se realizează în scopul monitorizării respectării drepturilor copiilor în perioadă pre- și post- sentință.
Ombudsmanul Copilului a notat că orice profesionist care intra în contact cu copii trebuie să acționeze ținând cont de opinia copilului și în interesul superior al acestuia.
La final, Maia Bănărescu a îndemnat participanții să apeleze de fiecare dată când vor considera necesară implicarea Ombudsmanului și a apreciat perseverența OSCE în organizarea unor astfel de activități care sporesc nivelul de cunoaștere a legislației internaționale și naționale și care sunt o platformă pentru schimbul de experiență în domeniul asigurării drepturilor copiilor pe întreg teritoriul țării.