Ombudsman
Comunicare

Prezentarea Raportului Consiliului pentru Prevenirea Torturii pentru anul 2022

Oficiul Avocatului Poporului, cu sprijinul Oficiului Consiliului Europei la Chișinău a organizat, la 18 octombrie 2023, o masă rotundă cu participarea autorităților publice și a reprezentanților societății civile în vederea prezentării raportului Consiliului pentru prevenirea torturii pentru anul 2022.

Scopul mesei rotunde a fost prezentarea activității Consiliului pentru prevenirea torturii pentru anul 2022 și dezbaterea aspectelor privind rolul Mecanismului Național de Prevenire a Torturii în prevenirea și combaterea torturii și relelor tratamente. Situația curentă în locurile de detenție, constatările și recomandările Consiliului pentru prevenirea torturii adresate autorităților competente au fost, de asemenea, abordate.

La masa rotundă au participat reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății, Centrului Național Anticorupție, Administrației Naționale a Penitenciarelor și reprezentanți ai societății civile.

Constatările și recomandările Consiliului pentru prevenirea torturii vizează, în special, aspectele privind tratamentul deținuților/pacienților/rezidenților, garanțiile împotriva torturii și altor rele tratamente, condițiile materiale de detenție, asistența medicală, situația grupurilor vulnerabile, siguranța personalului și a persoanelor private de libertate, cât și situația privind tortura în locurile de detenție. Ca urmare a raportului anual au fost emise 89 de recomandări.

În discursul său, Avocatul Poporului, Ceslav Panico a menționat următoarele: „Consiliul pentru Prevenirea Torturii a activat cu succes pe parcursul anului 2022 și a efectuat 20 de vizite, și a emis 19 rapoarte. În corespundere cu articolul 23 al Protocolului opțional la Convenția ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, Republica Moldova se angajează să publice și să disemineze rapoartele anuale ale mecanismelor naționale de prevenire.”

„Rolul Oficiului Avocatului Poporului și al Mecanismului Național de Prevenire a Torturii este primordial în prevenirea torturii și a relelor tratamente. Vizitele preventive regulate efectuate de Consiliul pentru prevenirea torturii, care acoperă toate tipurile de locuri în care persoanele sunt private de libertate, joacă un rol crucial în evaluarea condițiilor și în formularea de recomandări pentru a spori protecția persoanelor deținute.” a subliniat Lilit Daneghian-Bossler, Șefa Direcției programe de cooperare a.i., Directoratul General drepturile omului și supremația legii, Consiliul Europei.

Misiunea Consiliului pentru Prevenirea Torturii constă în asigurarea protecției persoanelor împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, prin realizarea vizitelor preventive și de monitorizare în locurile de detenție, identificarea problemelor sistemice și emiterea recomandărilor autorităților competente în vederea soluționării lor.

Raportul poate fi consultat accesând următorul link.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Consiliului Europei „Consolidarea sistemului de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, care face parte din Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024.

PRINT
364
Font Resize