Reprezentantul OAP în discuții cu pedagogii din raionul Strășeni
La 20 august 2021, reprezentantul Oficiului Avocatului Poporului, consultant superior în Direcția promovarea drepturilor omului și comunicare, Moroi Cătălin, a participat la Conferința cadrelor didactice din raionul Strășeni, organizată de Direcția Generală Educație și Cultură a Consiliului Raional Strășeni în colaborare cu Asociația Obștească „ATU”. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice centrale, administrației publice locale, ai sindicatelor, manageri ai instituțiilor de învățământ din Strășeni, profesori și părinți.
Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, în mesajul transmis a adus la cunoștința participanților despre constatările privind protecția drepturilor copiilor în perioada pandemiei, concluziile Raportului tematic „Respectarea dreptului copilului la sănătate în instituțiile de învățământ” și recomandările pentru autoritățile publice.
La forum au fost analizate problemele și impedimentele cu care s-au confruntat cadrele didactice în perioada pandemiei, creșterea calității procesului instructiv-educativ, crearea condițiilor pentru dezvoltarea potențialului uman în sistemul educațional, starea de lucruri în sistemului de învățământ în anul școlar 2020-2021 și impactul situației pandemice asupra calității învățământului din raion.
Ombudsmanul Copilului consideră extrem de importantă colaborarea cu instituțiile de învățământ, profesorii pentru asigurarea respectării drepturilor și interesului superior al copilului, dar și protecția și îngrijirea necesară pentru asigurarea bunăstării acestora.