Ombudsman
PROMOVAREA DREPTURILOR OMULUI

Reprezentantul OAP participă ca formator la instruiri privind avertizorii de integritate și protecția acestora

La data de 20.10.2021 s-a desfășurat al patrulea seminar în cadrul proiectului  „Cetățenii vorbesc: promovarea reformei democratice în interesul cetățenilor din Moldova”, implementat de Asociația Obștească „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției” (CAPC), în comun cu Oficiul Avocatului Poporului și cu suportul organizației Freedom House. La instruire au participat circa 40 funcționari publici, aleși locali, agenți economici și reprezentanții mass-media din raionul Leova.

Formatorii seminarului au fost expertele CAPC, Galina Bostan și Lilia Ioniță, șeful Direcției educație anticorupție a CNA, Ion Pruteanu, și consultantul principal a Direcției gestionarea și investigarea cererilor din cadrul Oficiului Avocatului Poporului (OAP), Popa Tatiana.

În cadrul instruirii formatorii le-au explicat participanților cine este avertizorul de integritate și care sunt garanțiile de care acesta beneficiază; ce sunt dezvăluirile interne și externe ale practicilor ilegale; care sunt obligațiile angajatorilor de reacționare la dezvăluiri ale practicilor ilegale de către angajați, dar și mecanismele de protecție a avertizorilor de integritate.

Participanții au afirmat că aceste instruiri sunt foarte utile, mai ales pentru autoritățile publice locale și agenții economici, care au în subordine angajați și trebuie să știe cum funcționează mecanismul avertizărilor de integritate.

Primele instruiri au avut loc la Bălți, Căușeni, Cimișlia, Hâncești și Leova iar următoarele vor fi la Soroca, Cahul, Orhei și Chișinău.

PRINT
444
Font Resize