Ombudsman
CONSILIUL PENTRU PREVENIREA TORTURII

Vizită preventivă la Spitalul de psihiatrie Bălți

La 24 mai 2022, membrii Consiliului pentru prevenirea torturii au desfășurat o vizită preventivă la Spitalul de Psihiatrie Bălți. 

Vizita a avut drept scop monitorizarea situației privind respectarea drepturilor pacienților în Spitalul de Psihiatrie împotriva torturii și altor forme de rele tratamente. Membrii Consiliului au avut acces nerestricționat la materialele solicitate, secțiile spitalului și la pacienți.

La momentul vizitei în Spitalul de Psihiatrie se aflau la tratament aproximativ 430 pacienți la o capacitate de 530 paturi. Condițiile de spitalizare din secțiile vizitate sunt satisfăcătoare. Pacienții s-au expus satisfăcător asupra condițiilor de spitalizare, atitudinea personalului medical și tratamentul indicat. Nu au fost constatate reclamații privind aplicarea forței fizice sau alte forme de tratamente inumane sau degradante.

În cadrul secțiilor vizitate, Consiliul constată că majoritatea saloanelor de supraveghere erau aglomerate, numărul pacienților depășind limita admisă. Totodată s-au constatat deficiențe privind respectarea standardelor sanitare aprobate; insuficiența personalului medical angajat; condiții materiale precare în special în blocul alimentar; deficiențe privind respectarea drepturilor pacienților pe segmentul documentării leziunilor corporale și comunicarea cu exteriorul.

Rezultatele, constatările și concluziile finale asupra vizitei preventive vor fi cumulate în Raportul de vizită al Consiliului pentru prevenirea torturii cu recomandări pentru autoritățile vizate. Consiliul pentru prevenirea torturii va monitoriza în continuare spitalele de psihiatrie și va informa deschis societatea și autoritățile responsabile.

 

Direcția prevenirea torturii  

PRINT
240
Font Resize