People’s Advocate for Child’s Rights
1998, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Strasbourg, Franţa
1994 – 1996, Expert juridic în cadrul Proiectului „Modernizare şi dezvoltare într-o societate deschisă”, Fundaţia „Viitorul”, Chişinău, Moldova;
Septembrie 1996, Institutul European de Administrare Publică, Maastricht, Olanda;
August 1996, Universitatea Catolică din or. Leuven, Belgia;
Iulie – August 1996, Institutul Naţional de Administrare Publică, Portugalia;
Septembrie 1995, Institutul de Politici Legislative şi Constituţionale (COLPI),Budapesta, Ungaria;
Octombrie-decembrie 1993, Stagiu de studiu şi documentare în problemele de activitate a autorităţilor de autoadministrare locală, Anglia, SUA, Japonia, Singapore
8 aprilie 2016- prezent, Avocat al Poporului pentru drepturile copilului
2011 – 2016, Curtea Supremă de Justiţie, şef al Direcţiei drepturile omului şi cooperare externă
2008 – 2011, Curtea Constituţională a Republicii Moldova, șef Secretariat (Secretar General)
2006 – 2008, ONG “Transparency International – Moldova”, consultant juridic
1999 – 2011, Academia de Administrare Publică pe lingă Preşedintele Republicii Moldova, lector superior
1998 – 2005, Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, adjunct al avocatului parlamentar (ombudsman), jurist
1991 – 1998, Pretura sectorului Ciocana, Primăria mun. Chişinău șef al Direcţiei administrare publică
1985 – 1991, educator în grădiniţa de copii
1979 – 1985, Biblioteca raională Cimişlia, şef al Serviciului cărţi rare, bibliotecar
1993 – 1999 – Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de drept, licenţiată în drept, specializarea – drept internaţional public;
1980 – 1984 – Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea bibliografie şi biblioteconomie, specialitatea – bibliotecar-bibliograf;
doctorand – Universitatea de Stat al Republicii Moldova
Tema tezei de doctor: „Consolidarea rolului Ombudsmanului în garantarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în Republica Moldova”.
|
2014 – Institutul Naţional de justiţie – cursuri de instruire în materia Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; 2013 – Institutul Naţional de Justiţie şi Fundaţia germană de Instruire Juridică IRZ – cursuri privind colaborarea justiţiei şi masa-media”; 2004 – PNUD Moldova – cursuri de instruire a formatorilor în domeniul drepturilor omului; 2001- Institutul ONU UNITAR, Haga, Olanda – cursuri în domeniul drepturilor omului; 2001 – Academia de drept internaţional, Haga, Olanda – cursuri în dreptul internaţional; 2000 – Institutul internaţional al drepturilor omului Rene Cassin, Strasbourg, Franţa – cursuri de instruire în materia drepturilor omului; 2000 – Centrul Internaţional de Predare a Drepturilor Omului în Universităţi de pe lingă Institutul internaţional al drepturilor omului Rene Cassin, Strasbourg, Franţa – cursuri de instruire privind predarea în universităţi şi cercetare în materia drepturilor omului; 2000 – Institutul Apărării al Statelor Unite pentru Studii Juridice Internaţionale – seminar pe problemele operaţiunilor de pace şi statutul acordurilor cu privire la forţele armate; 1999 – Centrul Internaţional de Predare a Drepturilor Omului în Universităţi de pe lingă Institutul internaţional al drepturilor omului Rene Cassin, Strasbourg, Franţa – cursuri de instruire privind predarea în universităţi şi cercetare în materia drepturilor omului; 1996 – Academia de Administrare Publică pe lingă Preşedintele Republicii Moldova – cursuri de perfecţionare „Managementul administraţiei publice”; |